MY BLOG

Lectia de Libertate

2010-09-07T15:49:00.001+03:00

Destroy Norway Completely

2010-09-06T09:43:00.001+03:00

Atelier Experimental. Interviu Dominic Virtosu. 2010

2010-09-04T21:09:00.000+03:00

Atelier Experimental la TVR Cultural

2010-09-04T21:08:00.000+03:00

Atelier Experimental

2010-07-20T09:28:00.000+03:00

170 km. Fetesti is lovely.

2010-06-30T00:24:00.005+03:00

Acum inteleg ce inseamna borna kilometrica. Ea este un simbol. Un simbol ca...mai e putin. "Mai sunt 20 km pana la Fetesti" asta imi zicea borna kilometrica. Borna e impartiala. Ea este un fel de judecator al soselei. Daca mai pot sa dau la pedala sau nu...bornei nu ii pasa.
Cam asa vedeam lucrurile atunci cand eram pe drum spre Fetesti. Am plecat cu bicicleta pe la 9 din Bucuresti. Nu am mai facut niciodata un drum atat de lung: 160 km. I-am facut in 8 ore de mers. Cu niste pauze minime: cam cinci pauze de vreo 5-10 minute.

Primii 60 kilometri au mers destul de lin.

Si dupa inca 100 km ... aproape de Fetesti:

In rest: peisajul romanesc de campie este minunat. Mai putin partea in care Romania de langa drum arata precum un fel de Irak. Devastare la tot pasul. Foste cladiri cu restaurante, foste gari, foste silozuri, foste...de toate. Pare ca peisajul isi revine dupa un bombardament. Daca nu ar fi autostrada pe alaturi cu zumzetul de masini moderne, pe bune ca m-as gandi la un film pe trip-ul post-apocaliptic.

Ce bine insa ca avem campii frumoase in care (inca) exista ceva holde si grau.

Inca ceva despre traseu: multi tigani migratori cu coviltir, multa lume iesita pe drum pur si simplu la privit trecatorii, multa lume cu geamuri fumurii si muzica data tare la Fetesti (cool city - aviz pentru cei ce iubesc Bamboo).

Pentru drum de intoarcere recomand CFR.

Psychologies Magazine. Iulie-August 2010.

2010-06-28T11:13:00.001+03:00

Psychologies Magazine. Iunie 2010

2010-06-10T00:46:00.001+03:00

watch out.

2010-02-08T20:24:00.000+02:00

Până la urmă...e doar o perspectivă diferită.

2010-01-29T13:20:00.002+02:00

Un metrou cu dumnezeu in el.

2010-01-25T22:54:00.003+02:00

Mai sus...poza cu un butic.

Pentru cei ce vor sa cumpere ceva huse de telefoane: e la ieșirea din stația de metrou Ștefan cel Mare.

Mișto...chiar în drum. La metrou gasești de toate: chiloți, pateuri, cornuri, bancomate, ziare, reviste, sutiene, aparate foto, senvișuri, hoți, paznici, metrorexiști, reclame, muzica, cerșeală, lumină slabă, informații criptate (mereu surprinzătoare), trenuri care întârzie, trenuri care miros a încins (sau ars...nu mă pricep), acces (sporadic) pentru persoanele cu disabilități....etc, etc, etc.

De fapt mi-a facut mare plăcere să încerc să scriu cam tot ce se găsește prin metrou. Și m-am limitat ca să mai rămâneți să vedeți poza de mai jos.

Pentru că, tot ce v-am scris mai sus...tot, se găsește acolo datorită LUI. EL este în toate.

Buticul de care va ziceam, are și un nume. Iar numele lui este: Nihil Sine Deo. CU alte cuvinte: fără EL nu ai avea nici husă la mobil, nici acumulator încărcat și (prin extensie) nici semnal la vorbitor.

Mărite minți luminate de la S.C.Servprodimpex S.R.L. care ÎL găzduiesc pe EL. Cu respect...

Azuga. Sorica. Snowboard.

2010-01-24T15:25:00.002+02:00

nimportequoi

2010-01-22T15:16:00.000+02:00

you are a consumer. that's all.

2010-01-21T12:16:00.001+02:00

be stupid.

2010-01-21T10:52:00.000+02:00

and shut it

2010-01-20T21:42:00.001+02:00

The modest great accomplishment.

2010-01-20T15:09:00.003+02:00

how to fly

2010-01-19T11:56:00.000+02:00

le Crap

2010-01-19T11:39:00.002+02:00

http://www.youtube.com/watch?v=WSuSWUsrFFw

If you're ever in the states.

2010-01-17T18:45:00.001+02:00

Pe partie

2010-01-17T15:03:00.007+02:00

Bad News. Adica de gandit.

2010-01-15T22:02:00.002+02:00

E de văzut ce avem de făcut pentru a nu ajunge într-o situație care se anunță... dificilă.

Let's save everything.

2010-01-15T07:52:00.001+02:00

gustul natural

2010-01-14T23:53:00.003+02:00

Nu vreau sa scriu prea mult aici. Doar linkuri catre cateva companii care se ocupa cu flavouring. A.k.a. gusturile si mirosurile pe care le atribuim produselor din magazine ...care gusturi si mirosuri nu sunt ale lor. Nici ale urmasilor. Ci ale unor oameni fini si simpatici: nasurile.

Vedeti mai jos:

http://www.elan-chemical.com

http://www.givaudan.com

http://www.sensient-tech.com

http://www.takasago.com

http://www.bellff.com

Ceea ce pot sa mai comentez este ca exista flavouring de orice tip. De la roasted beef pana la chicken nuggets. So...enjoy.

let's be friends

2010-01-13T05:08:00.002+02:00

Avatar. Sau coloniile pe care ni le-am dori.

2009-12-19T18:03:00.010+02:00

Deci e unii, care traiește pe o planetă mai mare de vro sută de ori decât pământu'. Și peste ei vine o armată de oameni cu robotzi și elicoptere mijto dă tot și le distruge copacu ăla mare. Și trimit un fel de spion în corpu' unuia. Și ăla se îndrăgostește după fata aia, dar taicasu moare pe la jumatea filmului, și el e singuru' care poate să călăreascî pasărea roșie cu tatuaje. Păi da, pen'că știe să călărească, că l-a învățat gagică-sa...

Aaaa...și am uitat să îți zic: erea toți albaștriiiii pă planetă și să conecta la prize cu animalele.

În sală se vorbește. Se vorbește pentru ca suntem oameni. Se vorbește despre film. Asta-i mișto: mereu mi-a plăcut să despic filmul în patru. Da ce te faci când se vorbește despre filmul care tocmai rulează în fața ta? Păi îți iei nervii cu tine și te muți în rândul 3, acolo unde nu merge multă lume pentru că trebuie sa întorci puțin capul de la stânga la dreapta ca să nu pierzi nimic din acțiune.

După ce m-am așezat confortabil în rândul trei, cu ochelarii roș-albaștri trași pe nas, m-am bucurat de Avatar.
Nu-i un film complicat. E frumos doar. Surprinzător de frumos. Artă în detalii și în cadre largi. Din acest motiv a costat și foarte mult. Pentru că frumosul, la un action-sci-fi-animation, frumosul deci trebuie să îl poți regăsi în tot ceea ce vede camera: de la texturile de pe dinții animalelor (filmate în close-up ca să îți dea și fiori) pâna la backdrop-urile de vegetație luxuriantă supradimensionate pe măsura aceste planete numită Pandora.
Frumosul se întâmplă atunci când tot filmul pare logic: adică atunci când nu trebuie să te întrebi "da nu putea să zboare pur și simplu?".

Acțiune: o mare corporație multi-planetară este în procesul de a distruge habitatul (planeta și copacul-acasă) unei populații extraterestre pentru a intra în posesia minereului numit (cât de sugestiv - mai clar pentru plot nici că se putea) Unobtainium (adică "de neobținut"). Corporația are trei componente: partea de business ("trebuie să obținem acest minereu altfel dăm faliment"), partea militară ("nu mai sunteți în Kansas" îmi place să traduc...vă prindeți voi cum sună în engleză) și, bineînțeles, oamenii de știință ("aceste procese sunt inexplicabile dar fascinante...").

Ăsta-i plotul. Avem și eroul care devine insider și se dă cu "dușmanul"...Avem și generalul frustrat... O avem și pe Michelle Rodriguez care joacă impecabil rolul femeii-militar-cu-suflet-de-aur-pumn-de-fier-și-trăgaci-impecabil. O avem și pe doamna doctor Sigourney Weaver care este la al ț-șpelea film cu alieni (își poate închipui absolut toată acțiunea pe green screen și deci este o alegere naturală pentru James Cameron). Cam aștia ar fi toți.

Dar parcă lipsește cineva...hmmm. Aaaaa, da. Mai e și populația de alien albaștri (frumoși de tot...artă curată). Ei bine, eu aici la alienii ăștia încep să sughiț. Sughiț nu pentru că imaginile ar fi urâte, tot filmul este o operă de artă la care s-a muncit enorm. Eu ma refer însă la scenariul filmului și la ideea de bază: omul-alb-erou devine liderul spiritual al unei populații de sălbatici albaștri ajutându-i pe aceștia să lupte împotriva cuceritorilor.

Povestea nu-i nouă. Omul alb mântuiește de când lumea (sau cel puțin ar vrea să creadă asta). Dar și în povestea asta noua, numită Avatar, în care un soldat american reușește să devină liderul spiritual și conducătorul băștinașilor și îi învață pe aceștia să gândească, povestea asta are un gust ușor arogant. Poate și pentru că băștinașii alieni sunt africanizați (costumele lor, coafurile, fețele) și pentru că sunt arătați ca fiind niște sălbatici benigni incapabili să înțeleagă logica și rațiunea dincolo de cuvintele Copac-Acasă. Poate pentru că băștinașii (foarte frumos realizați în studiourile ILM (George Lucas) sunt doar un alt popor pe care trebuie să-l apărăm, noi, albii, distrugătorii și salvatorii de lumi.

Na'vi, așa-i cheamă pe băștinașii albaștri, sunt un fel de africani elongați și subțirei care se pictază pe trup și trăiesc în armonie cu planeta lor (atât de multă armonie încât chiar au prize organice prin care se conectează la rețeaua de emoții și amintiri a planetei). Ei nu au nicio vină că șad cu casuța pe cel mai mare zăcpmânt de Unobtainium al planetei. Vor trebui sa înțeleagă însă că, în viață, e nevoie de sacrificii (de ce oare?) ca să poți supraviețui.

Așadar. Vine un soldat sub formă de avatar (tot un alien albastru dar controlat de la distanță) și le arată lor: cum să lupte, cum să zboare, cum să se organizeze etc. pentru a supraviețui atacului oamenilor. Frumos de tot și plin de clișee.

Rezumat. O producție fantastică din punct de vedere al calității imaginii și cu suficiente clișee de film pentru a fi un real succes. Merită văzut la cinema cu ochelarii 3D pe urechi dar departe de oamenii care mănâncă floricele.

The Logo fight.

2009-11-18T00:46:00.003+02:00

Mai jos un mic studiu de caz. Vreau sa anunt pe aceasta cale ca, precum cei de la Artlink (care s-au ocupat de Pensiunea Sheraton ...ăăă, pardon...Siera, și eu, la rândul meu, sunt dispus să ajut pe cei cu firme mici și mijlocii să capete logo-uri glorioase.

Deci...fie că te cheamă exim impex srl sau mai știu eu ce...vino la mine să-ți fac un logo beton. De preferință să-mi spui și firma după care vrei să mă inspir.

The Horse.

2009-09-16T10:43:00.000+03:00

urmeaza statia Izvor, cu peronul pe partea Madonna.

2009-09-06T15:59:00.006+03:00

Nu mi-am luat belet la Diva.

Nu mi-a prea spus mare branza niciodata. Poate din cauza ca m-am nascut prea tarziu pentru talentul ei.

Am primit un bilet si am zis sa vad si eu cu ochiu ala al meu din turma. Si p'orma nu aveam nimic de pierdut.

Am fost si am vazut asa:

- ca parcul nu e ca stadionu'
- ca tribuna scumpa nu face cat peluza simpla
- ca prafu din Bucale e unic si bun la gust
- ca tehnologia spectacolului a invins muzica
- ca era o gagica buna pe nume Madonna (* buna considering 50 ani vechime - da asta ii e meseria)
- ca nu ma impresioneaza led-screenurile si dansurile

etc etc etc.

Laudabil: faptul ca Diva nu s-a lasat nici la varsta asta. Faptul ca a mai scos un album si ca se straduieste sa-l promoveze. Faptul ca se misca bine si canta mult.

Ne-laudabil: spectacolul care nu avea nimic din ceea ce ma asteptam (*zbor, magie, farmec, haz, muzica buna, element surpriza)

Cam atat despre madam M.
Mai jos cateva poze.

The storry of stuff. Simple shit.

2009-08-21T23:14:00.001+03:00

Sa ne organizam precum cei ce cunosc.

2009-08-19T21:37:00.000+03:00

Felii de Bucurie Colorata. Don't forget.

2009-08-06T20:32:00.003+03:00

cortegiu, ploaie si tot tacamul

2009-08-06T20:31:00.000+03:00

Povestea incepe cam asa: ploua groaznic + sunt cu bicicleta + am de pus o expozitie pe perete in seara asta.

Definitie: Elementele naturii mi-au facut mereu placere. Adica imi place sa ma ude ploaia si sa ma congeleze zapada atata timp cat stiu ca la un moment dat ajung la caldura. Masina de spalat se ocupa de haine.

Asa ca am plecat de la servici. Cu mult curaj si trecand prin balti. Asa mi-am dat seama ca daca mergi cu bicicleta iti tii pantofii curati: ti-i spala ploaia.

Ajung pe la Cercul Militar si aud un zgomot la roata din spate: s-a bulit frana. Normaaaaal . Stiu si de ce s-a bulit: pentru ca e uzata, pentru ca ploua torential, pentru ca ma grabesc sa ajung acasa, pentru ca nu trebuie sa ud tricoul nou nout pe care l-am primit azi etc etc etc... Cu alte cuvinte: toti factorii erau intruniti ca sa ma enervez. Stiu bine ca atunci cand ma enervez nu ies lucrurile cum mi-as dori. Asa ca am scos, calm, sabotii de frana. Moment in care ploaia s-a intetit.

Bun. Dupa alte peripetii nesemnificative (eram ud fleasca dar tot am simtit atunci cand o Honda Civic m-a dusat bine de tot cu apa dintr-o balta) ajung prin militari.

Acum intrebare (pentru ca nu prea ma uit la Stiri): care este tipu’ care se plimba cu patru BMW negre si un S-Klasse si multi SPP-isti dupa el? Presedintele sau premieru’? Eu stiu ca presedintele are asa alai, dar el are si motociclisti dupa el.). Oricare dintre ei ar fi fost, sunt sigur ca statul in ploaie torentiala in Militari nu i-a facut placere.

Spun asta pentru ca l-am depasit. Eu. Cu bicicleta. Daca el nu m-a remarcat nu ma deranjeaza. Cu siguranta sepepistii dansului m-au vazut. Asta le e meseria. Partea mai misto e ca ei stateau in trafic iar eu ca vijelia pe langa. Beton. (nu punem la socoteala faptul ca eu eram fleasca- se considera un beneficiu)

Acum stau si beau o tuica. Scriu intamplarea care a devenit amintire si mi se pare nesemnificativa (pentru ca este). Totusi, ca simbolistica spune multe. Ma intreb: 1. De ce premierul sau cine o fi fost nu si-a ales alt moment ca sa o ia la sanatoasa prin targ. 2. De ce nu indrazneau sa claxoneze mai tare? (cat i-am auzit eu doar interziceau depasirea...dar nu ii dadeau pe oameni la o parte) 3. De ce era nevoie de girofar daca stateau pe loc? 4. Cand or sa ajunga si oamenii nostri super-mega-importanti sa mearga cu bicicleta? (cum se intampla in Olanda).

Si un comentariu politico-economic: daca Romania o sa continue sa aiba datoriile exorbitante de acum, sigur o sa mearga si guvernul cu bicicleta la un moment dat. Daca o sa mai fie guvern.

Punct. Astept comentarii si sugestii.

new Exhibition: Felii de Bucurie Colorată

2009-07-30T14:35:00.004+03:00

Traseu pe munte. The whole story

2009-07-01T06:56:00.016+03:00

La munte cu bicicleta.

Daca vrei sa pleci la munte cu bicicleta ai nevoie de:

- Un plan (“Vreau sa ajung in cutare sau cutare loc”)

- O harta cu drumul sau muntele pe care vrei sa mergi

- Inspiratie sa te tii de ce ti-ai propus

Primele trei excursii pe care le-am facut cu bicicleta la munte le-am facut fara sa avem vreunul din acele elemente. Din moment ce am ajuns sa scriu despre peripetii inseamna ca ne-am descurcat beton.

Comarnic – Baraj Paltinu – Brebu - Campina

Din momentul in care am coborat din tren la Comarnic ardeam de nerabdare sa ajung pe munte sa respir aer curat. Ne-am facut ceva provizii de apa (pentru cei care nu au ramas niciodata fara apa garantez ca nu e lucru placut) si cateva dulciuri ca sa ne mai energizam cand ne-o alerga ursul.

Am pornit prin Comarnic urcand usor usor pe drumul care duce la Satul Secaria. Usor usor nu este tocmai corect spus: incalzirea ne-am facut-o in primele cinci minute caci urcarea asta era destul de abrupta.

Drumul prin Comarnic e frumos dar pentru o masina probabil este dureros: multe portiuni in care se poate circula doar pe o banda, surpari de mal etc.

In schimb, aleea de la drum la biserica este proaspat asfaltata:

Peisajul a inceput sa se mai lumineze odata ce am reusit sa iesim din Comarnic. Asa ne-am si dat seama cam in ce directie vom avea de mers.

In varful dealului, inainte sa incepi coborarea catre Secaria, exista o troita si un drum de tara pe partea dreapta.Drumul era blocat de vreo cativa tarani si o poarta de lemn asa ca am negociat cu ei pe-o bere sa ne lase sa trecem.De aici am tras prima invatatura in aceasta excursie: sa ai la tine o bere “de negociere” te poate aduce mai aproape de ceea ce iti doresti.

Creasta dealurilor era foarte imbietoare asa ca ne-a facut placere sa ne pozam si cu vacile.

Un traseu foarte placut pe drumuri de carute, pe coline, printre campuri si luminisuri.

Acum insa urmeaza partea mai haioasa a povestii. Intr-o singura propozitie suna cam asa: can ajung sa vezi barajul este important sa nu uiti sa faci dreapta. Noi am facut stanga.

Am coborat prin padure in viteza cu gandul ca vom trece pe baraj. NU am avut vreun dubiu ca exista drum si ca va fi foarte misto peisajul. O coborare prin padure pe care o poti face pe bicicleta: asta a fost partea extrema din tot traseul.

Interesant a fost ca am iesit mai sus de baraj, exact la capatul lacului de acumulare. Pentru iubitorii de natura urmatoarele fotografii vor fi dureroase.

Am continuat de-a lungul lacului in acest peisaj apocaliptic pentru ca padurea de deasupra noastra era mult prea deasa si coasta prea abrupta ca sa poti sa treci prin ea cu bicicleta. Nu se recomanda celor care intra in panica usor sau stiu ca nu le place sa-si care bicicleta in spate.

Apoi, un hop mic de 8-10 metri in sus si eram pe baraj. Epuizati.

Victorie. Paznicii barajului s-au uitat la noi ca la extraterestri. Veneam din zona interzisa PE BICICLETE…pe barajul lor de securitate nationala. Noroc ca aveam aparatul in husa pe ghidon (iar ei nu stiu cum arata o husa de aparat foto).

Poza turistica cu barajul.

Ne-am racorit la izvor, ne-am facut plinul de apa si apoi am coborat spre Brebu si catre Campina. De aici incolo drumul a fost usor, relaxant. Multe case/vile, peisaj frumos. Pe Valea Doftanei vreo 15 km.

Niste stanci la Brebu.

Total traseu: vreo 6 ore de mers constant. Kilometri: cam 30

Must-have pe munte:

- Multa apa. APA> nu suc, nu ceai, nu cola.

- Mancare incarcata in calorii (orice are zahar)

- CASCA (daca ai picat, te-ai lovit la cap si prietenii nu au semnal la telefon…ai pus-o)

- Genunchiere: costa cam 100 ron dar atunci cand iti impingi bicicleta la deal si te tot lovesti cu tibia in pedala ai sa le vezi valoarea

- Frana pe disc (cine stie cunoaste)

- Bocanci de trekking- nu pleca la munte fara bocanci – nu se stie niciodata pe unde ajungi

- Manusi

- Si tot necesarul unei expeditii normale la munte: briceag, chibrituri, lanterna, ac si ata, etc.

piticii din casa ta.

2009-06-28T14:41:00.001+03:00

Periculoasa relaxare.

2009-06-22T08:51:00.021+03:00

Mai intai se da un Oras. Mai apoi se da o albie de rau. Pe albia de lac punem un parc. Lung. Pentru ca lacul nu mai e acolo. Peste parc construim poduri. Si punem multi multi copaci. Iata mai jos...o padurice. Misto. Insa "pericol...nu atinge" pare a fi deviza acestor copaci.

Punem mana pe copac. Sau poate nu.

Pentru mine relaxarea inseamna ca atunci cand nu ai loc sa parchezi...iti faci. Probabil ca stilul meridional de parcare se invata inca din scoala.

Jeep Tata in Spania. Urmatoarea mare putere economica va fi India.

Pe ici pe colo o sculptura. Pentru ca meritam.

Parcuri, relaxare, frumuseti. Verdeata abundenta.

In cetatea stiintelor, pendulul lui Foucault. Beton.

La cetatea stiintelor: expozitie cu super-eroi. Aici un Hulk de trei ori mai mare strivea o masina.

Tot la Oceanograf.

Arhitectura. Multa multa arhitectura. Cu cap.

Si multe mirese. Un congres de mirese si miri. Care se pozau.

Deci hai sa vedem. Ai pesti in mare. Ii iei din mare. Ii pui in acvariu. Pui oamenii sa treaca pe sub acvariu, prin acvariu, pe langa acvariu. Si asa mai departe. Si e ca si cum ai fi acolo. Relaxant emotionant. Natura captiva pentru mine.

Pentru ca ne-am gandit ca ai vrea sa stii, uite....am facut un panou unde afli exact cate minute faci pe jos din punctul asta pana la obiectivul care te intereseaza. E periculos sa te obisnuiesti cu lucruri de genul asta pentru ca apoi ai tendinta sa vrei sa le regasesti si la tine in tara.

Parc. Amiaza. Pustiu. Frumos. Dar pustiu. Dupa ce iti dai seama ca toata lumea sta la racorica la masa...cu familia, vrei sa te bagi sub o umbra si sa dormi adanc. De aia banca asta, calda, in soare, dar atat de frumoasa.

Inainte de aeroport. Cariera.

Piata centrala. Tot ce iti doresti.

Trecere catre BioParc.

Asa se pun anunturile.

Seems interesting

2009-06-05T11:37:00.000+03:00

Cand ai timp liber. Pune culoare unde mai poti.

2009-06-02T20:34:00.010+03:00

Incepe cu o inspectie a locului...

Nu arata prea frumos. Punem niste Ipsos. Pentru Sub-structura.

Incepem taierea de gresie. Adica mai intai cumparam ceva gresie scumpa si colorata si apoi ne batem joc de ea si o spargem.

Si cam asa arata cand incepi sa construiesti. Nu e rau deloc.

Trecem la finisari. Adica niste alb.

Si din gri....

Totul devine colorat.

Cover pentru Aerul Conditionat. Foarte ingenios.

Daca vrei sa faci si tu pe Gaudi la tine acasa. Atunci nu ezita sa strici gresia si ordinea. Soarele poate sa rasara si pe balconul tau.

"mady-baby.edu" sau emotie pura

2009-05-30T09:10:00.005+03:00

Am fost. Teatrul Foarte Mic nu e departe de National. La National merge lumea buna. M-am gandit la asta atunci cand au aparut cei trei actori fabulosi. M-am gandit pana la sfarsitul piesei cand i-am aplaudat efervescent.

I-am aplaudat pentru ca au jucat IMPECABIL. Impecabil adica plin de viata. Viata adica palme adevarate. Adevarate ca plansul lor care nu era "fake". "Fake" erau promisiunile unei vieti mai bune in Irlanda (asa era piesa). Dar EI erau cei care faceau povestea sa traiasca cu adevarat. Am trait-o cu ei si m-am abtinut cu greu sa nu ma ridic de pe scaun sa ii opresc. Erau mult prea reali in personajele lor. Si mult prea durerosi de adevarati.

Pe scena la inceput doar niste module din metal. De diferite marimi. Actorii le-au asezat si le-au transformat in decor.
O piesa exceptionala cu trei actori exceptionali intr-un decor exceptional. M-au tinut cu sufletul la gura si le multumesc pentru asta.

La National nu mai merg de mult.

Pe la Mare. Pe langa Dunare. Pe la soare. Pe la apus.

2009-05-27T07:49:00.007+03:00

Dunarea. Aproape de Cernavoda.

Undeva in zona aia se ascund toate berzele din tara...atunci cand au liber.

Tot Dunarea. Cuvintele sunt de prisos.

Atunci cand dai Blitz din greseala. Iese bine.

Pe plaja descopar un "mini-world".

Piesa de rezistenta si inspiratie.

Cu spatele la mare si fata la apus. Oricat m-as uita, nu ma satur.

La 5 minute marea isi schimba culoarea. Tot nu am vazut-o niciodata neagra.

Capidava. Fort roman la Dunare. Stiau oamenii unde sa construiasca.

Umbra mea se transforma in nor pe cer.

Zapada. Pentru ca merit. Episodul 3.

2009-05-14T09:37:00.006+03:00

Maretia Naturii.

O fasole buna pe varf.

Am fost nevoit sa-mi repar echipamentul la cabana.

Dar mai intai o ciorba.

Relaxare in liniste.

Se poate si pe zapada cu bicicleta. Nu e chiar asa greu.

Sinaia. Cota 2000. Zapada. Bicicleta rezista.

Vestigii pe creasta.

La meteo au spus ca vom avea parte de rasfat: zapada, vant , soare si multe altele. Minunat.

Hidratare pentru intestin.

Partea cea mai grea e urcusul.

Dar daca are cine sa te conduca esti pe maini bune.

Nasoala chestia asta cu scotch-ul...adica deh..iti cade semnalizarea din loc. Probabil ca e vorba de o masina de doi lei.

Sau nu chiar....

Asta la 1400. Acolo unde poti sa mergi si in adidasi.

Acolo sus vrem sa ajungem si asta ne ocupa tot timpul.

Noroiul arata foarte fain cand e pe bune.

Pe munte sau pe langa el. Episodul 2.

2009-05-14T09:20:00.005+03:00

Sa facem pe grozavul. Pod pentru biciclete.

Pentru ca atunci cand te vei intalni cu ursul nu vrei sa ai buzele uscate...

A fost un inceput de primavara minunat.

Pe acolo nu trecea nimeni desi eram destul de aproape de Sinaia.

Si apoi am vazut de ce nu era nimeni pe acolo...

Fii dur cu ursul si ursul va fi dur cu tine.

Mandreti de biciclete... Nu te lasa la greu si poti cobora pe oriunde.

7 August. Vernisaj.

2009-05-14T09:19:00.003+03:00

Doar un cuvant: "PITICI". Va astept pe 7 August la Verde Cafe.

Bicicleta in munti. Episodul 1.

2009-05-14T09:12:00.004+03:00

Stana Regala. Sinaia.

Prima urcare a fost ceva mai grea dar a meritat efortul.

Pentru posteritate.

No comment.

Plajele altora.

2009-05-14T08:54:00.006+03:00

Am vazut asa o imagine si in Thailanda ... Dar aici eram la Nisipurile de Aur. Nu e paradisul dar arata ok si nu e departe de Romania. Merita o vizita.

No comment.

Senzatia pe care o am de cate ori ajung pe la vecinii nostri este ca intru intr-un fel de mix de socialism capitalist cu delasare naturala si benigna. Si-au pastrat sculpturile de pe vremea comunistilor (stilul monumental...accente dramatice multiple si uneori forme abstracte) dar asta nu pare sa-i deranjeze. Pana la urma, monumentele alea sunt si ele istorie.

O ancora veche din otel. Expusa la Balcic.

Kaliakra. Plante. Faleza. Liniste. Eoliene.

Inghetat in timp. Un camping imediat dupa ce treci de Vama in Bulgaria. Totul in stare de functionare dar ataaaat de vechi. E ca si cum acolo nu ar fi oameni.

Nici aici nu e Thailanda ... e tot Bulgaria.

Concluzia dupa inca o vizita reusita in Bulgaria (iar nu m-am intalnit nici cu rachetii si nici cu ostilitatea lor...poate nu merg eu pe unde trebuie), concluzia asadar: daca vreau sa ma relaxez ma duc in Bulgaria.

Bloggin despre Ciucas

2009-05-10T23:01:00.016+03:00

Peisaj mirific. Perfect din toate punctele de vedere.

Trasee super-bine marcate. Ca pentru omul care crede ca ursul sta la o vorba cu tine cand iti faci gratarul la nasul lui.

Norii sunt cei care fac mood-ul. Din minut in minut imi schimba peisajul din fata ochilor iar eu ma bucur de ceea ce pot ei sa exprime atat de simplu: maretie.

Orice post care se respecta se termina cu flori.

HAU UAN DAR FUL - works now available online

2009-03-25T15:49:00.005+02:00

Ultimele lucrari. Cele din expozitia Hau Uan Dar Ful. Le gasiti pe www.dominicvirtosu.ro

2009-01-27T07:27:00.002+02:00

O gramada de alarme si revelatii

2008-10-14T22:57:00.002+03:00

Am avut o revelatie. A fost momentul prielnic sa o am. Am avut o revelatie banala. Mi-a placut simplitatea ei. Poate ca nu a fost atat de banala daca am ajuns sa scriu despre ea. Dar poate ar fi banala la o a doua lectura. Oricare ar fi zona ei de "invarteala", revelatia mea a fost, pentru mine, una minunata. Si s-a intamplat, asa cum mi se infatiseaza majoritatea revelatiilor, exact atunci cand ma asteptam cel mai putin.

Nu ma pregatesc de dimineata sa primesc revelatii. Nici in miezul zilei, atunci cand par foarte ocupat, prins si incruntat...nu ma pregatesc sa primesc vreo revelatie.

Revelatia nu vine la mine decat atunci cand am capacitatea sa o inteleg. Cel putin sa o inteleg destul de mult incat ea sa nu treaca neobservata. Ca o femeie atragatoare...ea sta langa mine o perioada dupa care decide sa se faca auzita: calca pe tocuri ascutite.

Divaghez. Imi place sa fac asta pentru ca nu am mai scris de mult iar acum am o imensa placere din alunecarea degetelor mele pe taste.

Asadar. Preludiul a fost spus: "Revelatie".

Am avut o revelatie despre mijloacele mele. Despre mine.
Practic mi-am dat seama azi un pic mai mult decat ieri cine anume caut sa fiu eu. Sau cine cautam sa fiu. Sau, intr-un ciudat fel, mi-am dat seama cine m-am oprit din a deveni.

Fain. Dar subiectul?
Pai subiectul se cheama: piramida lui Maslow.
Simplu si banal subiectul.
Subiectul revelatiei care ma face sa scriu in propozitii scurte. Poate prea pedante.
Maslow ma bagase in piramida lui undeva intre primele trei trepte.
Neindreptatit sa acced la cele superioare eram mereu pe punctul de a cadea: cand in gregar, cand in alte conditionari.
Azi mi-am dat seama cat de mult din lupta mea se ducea de fapt pentru a indeplini nevoile din piramida. Faptul ca mi-am dat seama nu inseamna ca voi inceta sa caut indeplinirea lor. Poate ca insemna mai mult faptul ca am devenit mai umil atunci cand ma privesc in piramida.
Umil inseamna ca realizez ca nici una din nevoile din piramida nu poate fi neglijata pentru indeplinirea alteia. Si ca, cu cat mai sus tintesc in piramida nevoilor, cu atat mai multe nevoi trebuie sa umplu sau sa satisfac in urma mea.

Daca as fi o maimuta lenesa cred ca as recunoaste propozitia de mai sus ca fiind un indemn spre lene...deoarece sugerez practic: "daca tot mai mult inseamna si mai mult...atunci why bother?"

Practic. Revelatia s-a decelat printr-un discurs interior mocnit. Discursul a sunat cam asa:

- Barba e sclavul lui Turcu
- Calea nou gasita nu ma indeparteaza de la comunicare ci imi da voie si ma indeamna sa ma ocup exact de segmentul de comunicare care ma intereseaza. Adica imi da voie sa-mi dezvolt gandirea artistica in raport cu socialul precum si in raport cu ceea ce deja am creat.
- Am indeplinit modele sociale alese. Mi-am indeplinit teluri sociale induse constient sau inconstient. Nevoi reale sau imaginare. Dar acum am sa devin eu insumi modelul meu. Poate nu "model" este cuvantul. Cuvantul este: "lut". Eu sunt acum lutul meu mai mult ca niciodata.

Asadar. Cautam intr-un fel un raspuns la faptul ca o parte din mine s-a golit in momentul indeplinirii unor nevoi din piramida. Raspuns la golul lasat de frustrarile precedente.
Parte a revelatiei a fost ca pot sa caut si sa descopar si sa ma las descoperit si fara a face apel la vreo necesitate "frustranta" din categoria de "neindepliniri".

Eu, Virtosu, ma plimbam cu metroul (pentru prima data in ultimele doua saptamani) caci mergeam sa-mi recuperez bicicleta. Si uite asa aveam revelatii seci si frumoase despre piramide, digerand in acelasi timp o noua oferta de abonament care se afisa ochilor mei pe toti peretii albi ai vagoanelor de metrou. Eram foarte poetic, asa ca am lasat culorile cacaniu-orange cu mesaje subliminale menite sa imi provoace o disonanta cognitiva sa ma spele putin pe creier. Atunci am simtit un punct moale sub umarul meu drept. O voce m-a interpelat din perete atunci cand becul s-a facut rosu: "...Da, Spuuneti!!!!!!!!"

Nasol. Sa apesi din greseala pe semnalul de alarma pentru ca te lasi purtat de vise si idei razlete.
Si poate pentru ca mi-a placut purtarea asta de idei, am decis sa incerc sa le si scriu.

Multumesc de incurajare. Intotdeauna binevenita.

2008-10-13T16:44:00.000+03:00

Iubirea pentru culoare.

Esti liber pe bicicleta. Scurta paranteza.

2008-10-12T21:18:00.001+03:00

Cand mergi pe bicicleta toata ziua, un film ca asta iti confirma ceea ce stii si simti deja: esti liber pe bicicleta.

o zi de toamna

2008-10-10T16:01:00.002+03:00

Duminica si o zi superba de toamna. Mai intai langa Bucuresti. La tara, acolo unde nu exista lumina pe strada. Acolo am facut foarte putine poze. Doua sau trei pe camp. NU mai fusesem in camp deschis.
Dar pozele mai interesante au aparut cand m-am intors in oras.
Valabil Sandu daca poate sa ne zica sa pastram curatenia.

Mai scriu. Dar mai greu.